De câte ori intru într-o discuție despre materiale pentru fabricația aditivă sau imprimarea 3D și pun accentul pe utilizarea în prezent și pe potențialul încă și mai mare în viitor al materialelor bioplastice, mă izbesc de o foarte răspândită concepție greșită:
Materialele bioplastice = plastic biodegradabil
Și acest fel de a vedea lucrurile mă deranjează foarte tare pentru că pur și simplu e greșit. Ba chiar e destul de periculos, pentru că se joacă cu promisiunea de îndepărtare facilă, încurajând credința că poți arunca materialele biplastice în natură și ele se vor descompune mai devreme sau mai târziu. (Sau poate pur și simplu ne face să ne simțim mai bine și mai puțin vinovați că utilizăm plasticul…).
Din păcate, realitatea e cu totul alta.
În primul rând, materialele plastice biodegradabile nu sunt câtuși de puțin atât de universal dezirabile. De exemplu, cât de atrăgătoare e ideea unui scaun de toaletă care se descompune? Și mai mult, dincolo de evidentul disconfort al scaunului care se dezintegrează sub tine: să ne gândim la biodegradare ca la o armată de bacterii și microbi care „mușcă” în mod constant din plasticul respectiv, lăsând în urmă reziduuri metabolice. Iar asta se aplică și ambalajelor pentru produse alimentare (lapte, bere, carne – ca să dăm doar câteva exemple), jucării, mobilă și așa mai departe…
Calitatea materialelor plastice de a fi biodegradabile nu e pur și simplu universal dezirabilă (firește, există și destule excepții care confirmă această regulă și mă voi întoarce la ele într-un articol viitor).
Și atunci, care e definiția corectă a bioplasticelor? De ce sunt atât de mulți care le ridică în slăvi și oare au dreptate s-o facă?
Organizația europeană a bioplasticelor a creat o fișă despre ele, așa că nu voi repeta aici lucruri pe care le puteți citi acolo sau în general pe internet. Dar, de dragul corectitudinii, definiția zice:
“Materialele bioplastice sunt bazate pe materie primă biologică sau sunt biodegradabile, sau și una și alta.”
Fără a intra prea adânc în teorii matematice, această definiție include și materialele plastice pe bază de petrol, care sunt transformabile prin biodegradare. Din nou, acest proces nu e chiar de dorit.
Și atunci ce rămâne din definiție este că materialele bioplastice sunt cele bazate pe materii prime biologice, iar asta este cu devărat o schimbare de paradigmă și de reguli ale jocului, cu implicații majore!
Să ne gândim puțin.
Dacă folosești plante sau altfel de biomasă (porumb, cochilii de crab, fibre de cânepă etc.) ca sursă pentru producția de plastic, poți crea fluxuri de valoare locale sau regionale pentru fermieri, pescari, pădurari etc. Poți simplifica semnificativ logistica, pentru că poți produce materiale plastice mai aproape de locul unde vor fi utilizate. Iar utilizarea materiilor prime brute regenerabile, disponibile pe plan domestic, ne ajută să ne reducem dependența de resursele fosile de import (fără a mai pomeni de șansa de a reduce conflictele internaționale). Dar, cel mai important, astfel putem reduce amprenta de carbon, pentru că vom captura dioxidul de carbon din atmosferă în materialele plastice ;i vom reduce dramatic consumul de energie din producția de materiale plastice datorită tehnologiilor moderne precum fermentarea avansată, purificarea și procesul de polimerizare.
Așa că, dacă într-adevăr vrem să facem planeta un loc mai bun, nu e suficient să investim în energie curată. Materialele bioplastice curate sunt și ele o parte mare și deseori subestimată a soluției.
Yannick Bastian
Fondator & Președinte FormWerk